Golful este sportul care în ultimii 10 ani a cunoscut, la nivel mondial, cea mai înaltă rată de creştere: peste 12% pe an.

Combinaţia de sport, natură, apartenenţa la un club, dar şi realizarea şi întreţinerea unor relaţii au făcut ca golful să câştige foarte mulţi adepţi în întreaga lume. Un oraş prosper necesită o locaţie la standarde europene în care se poate practica acest sport atât de „bogat“ din toate punctele de vedere.

Primul proiect de acest nivel din România, complexul Golf & Country Club Bucharest a fost conceput pentru a deveni unul dintre cele mai performante din Europa. Începând cu modelarea terenului şi competitivitatea acestuia, până la multiplele posibilităţi de antrenament şi calitatea tehnică a suprafeţei de joc. Petrecerea timpului liber în acest complex le va aduce multă bucurie jucătorilor de golf, indiferent de nivelul de joc sau vârsta lor.

Savoarea acestui complex este oferită, evident, de terenul de 18 parcursuri ce permite organizarea de competiţii conform cerinţelor PGA (Asociaţia Profesionistă de Golf). Cu o lungime totală de 6.325 m şi cu un design cu multe obstacole de apă şi buncăre de nisip, terenul va fi astfel amenajat încât aici se vor putea organiza turnee internaţionale cu jucători de golf profesionişti.

 


Lansarea oficială a Golf & Country Club Bucharest

17 ianuarie 2007 – Swiss Golf & Leisure Development a anunţat lansarea celui mai mare club de golf din România – Golf & Country Club Bucharest.



Swiss Golf & Leisure Development deţine la ora actuală singurul magazin specializat pentru articole de golf din Bucureşti, oferind articole semnate de firme cu renume mondial: Callaway, Paragon, Wilson.




Exclusivist şi rafinat, Golf & Country Club Bucharest este gândit ca un loc unic de întâlnire pentru personalitaţi din diverse domenii de activitate precum economie, cultură, diplomaţie, politică sau sport , care îşi doresc să devină membri ai Golf & Country Club Bucharest.



Serviciul va putea fi utilizat după lansarea clubului, în august 2007